Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a anunțat că Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății colaborează pentru a revizui criteriile de acordare a certificatelor de handicap. El a subliniat că există boli care, deși pot afecta cetățenii, nu ar trebui să justifice un certificat de handicap.
„Observăm un număr crescând de certificate emise de același medic pentru aceeași afecțiune, ceea ce sugerează existența unei fraude în sistem. Ne propunem să transparentizăm procesul pentru a preveni abuzurile și a trasa responsabilități medicilor care emit aceste certificate în mod necorespunzător”, a declarat ministrul.
Manole a evidențiat impactul negativ al acestei fraude asupra bugetelor locale, în special în comunitățile mici cu resurse limitate.
În plus, ministrul a anunțat o campanie națională dedicată combaterii muncii la negru, desfășurată începând cu sectorul construcțiilor. Aceasta implică peste 1000 de inspectori care verifică respectarea legislației muncii.
„Este esențial ca muncitorii care își desfășoară activitatea în mod legal să fie remunerați corect, cu toate contribuțiile plătite. Campania are scopul de a proteja angajații cinstiți și de a combate concurența neloială”, a concluzionat Manole.