O zi specială pentru seniori la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

O zi specială pentru seniori la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni
Pexels-Berna T.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe invită seniorii să viziteze gratuit expozițiile sale pe data de 1 octombrie.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, MNCR subliniază importanța acestei zile, care nu este doar o ocazie de sărbătoare pentru persoanele vârstnice, ci și un moment de recunoștință din partea comunității pentru contribuțiile acestora.

Vizitatorii pot explora expoziția de arheologie intitulată „Așezarea preistorică Păuleni-Ciuc Dâmbul Cetății”, care include artefacte arheologice, reconstrucții de locuințe, complexe rituale și un profil stratigrafic al sitului. De asemenea, MNCR oferă acces la prima școală românească din Sfântu Gheorghe, documentată din 1799, și la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată anual pe 1 octombrie, având rolul de a promova drepturile seniorilor și de a încuraja activitatea lor în viața economică, socială și culturală. Această sărbătoare a fost instituită de ONU în 1990, având la bază un plan de acțiune din 1982 pentru sprijinirea persoanelor în vârstă.

Etichete: arheologie expoziții Muzeu seniori Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Autor: Cristian Petrescu