Admitere liceu: rezultatele repartizării depășesc 1000 de candidați în județ

Peste 1000 de candidați din județul Covasna au fost repartizați în licee în urma Evaluării Naționale.

Admitere liceu: rezultatele repartizării depășesc 1000 de candidați în județ
Foto: Pexels / This And No Internet 25

Pe 22 iulie, Ministerul Educației a făcut publice rezultatele repartizării computerizate pentru învățământul liceal, în urma Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a. În județul Covasna, au fost repartizați peste 1000 de elevi.

Potrivit datelor oficiale, numărul total al candidaților din județul Covasna a fost de 1103, din care 1099 au fost repartizați efectiv. Cele mai mari medii de admitere în județ au fost înregistrate de următorii candidați:

  • 9,56 - Colegiul Național „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, profil Matematică-informatică.
  • 9,51 - Școala Gimnazială „Varadi Jozsef”, admis la Colegiul Național „Szekely Miko”, profil Matematică-informatică.
  • 9,45 - Școala Gimnazială „Bem Jozsef” din Lemnia, admis la Colegiul Național „Nagy Mózes” Târgu Secuiesc, profil Științe ale Naturii.
  • 9,43 - Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” Sfântu Gheorghe, același liceu, profil Științe ale Naturii.
  • 9,42 - Școala Gimnazială „Váradi József” Sfântu Gheorghe, admis la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, profil Matematică-Informatică.

În ceea ce privește elevii din județ care au optat pentru școlile din alte județe, 47 de candidați au fost admiși, majoritatea (40) în județul Brașov. Un singur elev din Covasna a fost respins în alt județ.

De asemenea, 33 de candidați din alte județe au fost acceptați în instituțiile de învățământ din Covasna, majoritatea provenind din Brașov.

Numărul total al locurilor libere rămase după repartizare este de 345, iar 204 candidați au fost admiși la profiluri vocaționale. Lista locurilor disponibile poate fi consultată pe site-ul oficial al ministerului.

Următoarele etape ale admiterii vor avea loc între 23 și 28 iulie, când candidații vor depune dosarele la liceele la care au fost repartizați. Cei care nu au fost admiși vor putea participa la etapa a doua de admitere, cu afișarea locurilor libere pe 31 iulie și înscrieri între 10 și 12 august.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026