Într-o inițiativă legislativă recent depusă în Parlament, senatorii USR, Cynthia Păun și Remus Negoi, propun ca instituțiile financiare nebancare (IFN) să fie obligate să verifice identitatea clienților înainte de a încheia contracte de credit. De asemenea, aceștia trebuie să transmită consumatorilor informații detaliate despre situația finală a creditului în termen de maximum cinci zile.
Conform comunicatului USR, această propunere are scopul de a introduce reguli mai clare pentru a preveni frauda și de a îmbunătăți comunicarea cu consumatorii. Astfel, creditorii vor trebui să transmită notificările prin metode care asigură confirmarea primirii, cum ar fi scrisoarea recomandată.
Senatoarea Cynthia Păun a subliniat că legislația actuală protejează mai mult creditorii decât consumatorii, menționând cazuri în care persoane nevinovate au fost afectate de datoriile generate de credite pe care nu le-au contractat. „Propunerea noastră pune costul verificării pe creditor și riscul fraudei acolo unde îi e locul, la cel care a dat banii fără să verifice cui”, a declarat Păun.
Un alt aspect important al inițiativei este obligativitatea creditorilor de a oferi, la încheierea contractului, un document standardizat ce va detalia valoarea creditului, suma achitată, comisioanele și alte informații relevante. Această situație va trebui să fie transmisă consumatorului în maximum cinci zile lucrătoare de la încetarea raportului contractual.
„Un consumator nu trebuie să afle după luni de zile care este situația finală a unui credit și nu trebuie să poarte singur povara de a demonstra că nu a contractat un credit în numele său”, a adăugat senatorul Remus Negoi.
Inițiativa are ca scop și clarificarea regulilor privind notificarea cesiunii creanțelor și stabilirea momentului în care noul creditor poate începe acțiunile de recuperare. Prin aceste măsuri, se urmărește creșterea transparenței și protecției consumatorilor în domeniul serviciilor financiare.









