Sute de câini din Constanța caută o familie iubitoare: adopția este gratuită!

Sute de câini din Constanța caută familii iubitoare. Adopția este gratuită și implică un proces simplu.

Sute de câini din Constanța caută o familie iubitoare: adopția este gratuită!
Foto: Pexels / Anna Guerrero

Primăria Constanța lansează un apel urgent pentru adopția câinilor, subliniind că în adăpostul de pe strada Câmpul cu Flori nr. 11, sute de câini așteaptă o șansă la o viață mai bună alături de oameni care le pot oferi iubire și îngrijire. Fiecare adopție reprezintă o nouă oportunitate pentru aceste animale care au suferit din cauza abandonului.

Procesul de adopție este complet gratuit. Toate animalele sunt verificate de personal veterinar înainte de a fi date spre adopție și sunt deparazitate, vaccinate împotriva rabiei, sterilizate, microcipate și înregistrate în RECS.

Documentele necesare pentru adopție sunt:

  • copie după buletinul/cartea de identitate;
  • formular de adopție completat;
  • adeverință de salariu, cupon de pensie, ajutor social sau șomaj;
  • dovada deținerii unui spațiu de locuit adecvat;
  • acordul vecinilor, în cazul adopției a două sau mai multe câini.

Reprezentanții ONG-urilor și asociațiilor de protecție a animalelor au nevoie de următoarele documente:

  • copie după certificatul de înregistrare;
  • autorizația sanitar-veterinară a adăpostului;
  • dovada deținerii unui spațiu adecvat;
  • formular de adopție completat.

Programul de vizitare este următorul:

Luni, marți, miercuri și vineri: 10:00 – 14:00

Joi: 09:30 – 17:30

Cei interesați de adopție pot contacta adăpostul la numărul de telefon 0733 045 213 pentru informații suplimentare.

Primăria Municipiului Constanța încurajează toți cetățenii să facă un gest responsabil și să ofere acestor animale un cămin iubitor. Un câine adoptat nu doar că primește un adăpost, ci și o familie și o viață plină de afecțiune.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026