Studenți din întreaga lume explorează Delta Dunării prin programe educaționale

Studenți din întreaga lume explorează Delta Dunării prin programe educaționale

În această săptămână, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a primit vizite din partea a două grupuri de studenți internaționali și naționali, angajați într-un program de învățare și cercetare dedicat patrimoniului natural și cultural al Deltei.

Primul grup, compus din 35 de studenți de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, alături de colegi de la universitățile tehnice din Viena, Catania și Liechtenstein, participă la o ediție a programului Erasmus – BLENDED INTENSIVE PROGRAMME. Aceștia se concentrează pe arhitectura tradițională și tehnologiile adaptative, fiind implicați în ateliere practice în Delta Dunării.

Cel de-al doilea grup, format din 33 de studenți de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, specializați în domenii precum Protecția Consumatorului și Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, efectuează, de asemenea, o vizită de studiu.

Reprezentanții ARBDD menționează că întâlnirea de la sediul instituției a oferit un cadru introductiv esențial înainte de activitățile practice din teren, contribuind la pregătirea participanților.

„Această etapă a fost dedicată familiarizării participanților cu valorile și importanța Rezervației, precum și cu obiectivele de management ale ARBDD, care vizează conservarea și dezvoltarea durabilă a acestei zone unice. Ulterior, studenții au avut ocazia să aplice teoria în practică, natura devenind un adevărat profesor”, a declarat ARBDD.

Informatii preluate si adaptate din: Ziua de Constanta
Etichete: ARBDD arhitectură Delta Dunării Erasmus patrimoniu natural programe educaționale studenți
Autor: Radulescu Mihai