Soț și soție prinși cu o sumă colosală de bani la granița României

Soț și soție prinși cu o sumă colosală de bani la granița României

O echipă de control formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a realizat o descoperire neașteptată la Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Aceștia au găsit, ascuns pe corpul a două persoane, o sumă totală de 1.400.000 de dolari.

Incidentul a avut loc pe 14 iunie 2025, în jurul orei 19:50, când un bărbat în vârstă de 49 de ani, cetățean ucrainean, și soția sa, o femeie de 39 de ani cu dublă cetățenie româno-ucraineană, s-au prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România.

Datorită unor suspiciuni justificate, echipa a efectuat un control amănunțit asupra celor două persoane. Astfel, bărbatul avea asupra sa 810.000 de dolari, iar femeia 590.000 de dolari. Niciuna dintre aceste sume nu a fost declarată conform legislației în vigoare privind transportul de numerar în și din România.

Conform procedurilor, întreaga sumă a fost confiscată pentru a continua cercetările, iar cei doi au fost amendați de Biroul Vamal Siret cu câte 15.000 de lei fiecare.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au reamintit că introducerea în țară a unor sume mai mari de 10.000 de euro fără declarare este interzisă și poate duce la confiscarea banilor nedeclarați.

Autoritățile încurajează cetățenii să se informeze corespunzător înainte de a călători, pentru a evita astfel de incidente neplăcute.

Informatii preluate si adaptate din: Ziua de Constanta
Etichete: bani ascunși contrabandă granița României Poliția de Frontieră sancțiuni vamale
Autor: Radulescu Mihai