În timpul acestui sezon estival, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor din cadrul A.B.A. Dobrogea – Litoral au reușit să colecteze aproape 3.000 de tone de alge de pe litoralul românesc, acoperind întreaga coastă de la nord la sud.
Conform informațiilor transmise de Apelor Române Dobrogea Litoral, cele mai mari cantități de alge au fost adunate în zone precum Mamaia Sud, Năvodari, Mamaia, Constanța și Mangalia.
Activitățile de colectare se desfășoară în principal pe timpul nopții, pentru a nu afecta turiștii și pentru a asigura desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.
Aceste acțiuni sunt continue, având ca scop gestionarea eficientă a fenomenului natural de înflorire a algelor, astfel încât litoralul să rămână curat și sigur pentru vizitatori.