Primăria Constanța aduce la cunoștința cetățenilor informații esențiale privind responsabilitățile legale ale proprietarilor de câini, subliniind necesitatea respectării reglementărilor în domeniul identificării, bunăstării și protecției animalelor de companie.
Conform comunicatului oficial, toți proprietarii de câini sunt obligați să îi înregistreze. Aceștia pot circula pe teritoriul României doar însoțiți de proprietari și de carnetul de sănătate.
Microciparea câinilor este o cerință obligatorie, conform OUG 155/2001, având rol de a facilita identificarea acestora. Cererile pentru adoptarea câinilor din adăposturi pot fi efectuate începând cu a opta zi lucrătoare de la cazare, iar animalele sunt încredințate doar după evaluarea de către medicul veterinar.
De asemenea, sterilizarea câinilor de rasă comună reprezintă o altă obligație legală, iar orice gestație, fătare sau număr de pui trebuie raportate unui medic veterinar autorizat.
Abandonul câinilor adoptați sau revendicați este strict interzis și se sancționează conform legislației în vigoare.
În plus, lăsarea câinilor liberi în curțile comune, precum și neîndepărtarea excrementelor și resturilor de hrană de pe domeniul public constituie contravenții.
Pentru mai multe informații, cetățenii sunt invitați să contacteze personalul de specialitate de la Adăpostul public pentru animale abandonate din Constanța, situat pe str. Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă Vârful cu Dor nr. 5) sau la numărul de telefon 0733045213.








