În urma unei solicitări din partea autorităților franceze, pompierii din România s-au mobilizat pentru a interveni în două sectoare afectate de incendii. Aceștia utilizează echipamentele disponibile pentru a limita extinderea flăcărilor, conform planului stabilit de comandamentul francez.
Pe parcursul misiunii, personalul român a fost reorganizat pentru a se adapta la evoluția situației operaționale. Având în vedere că incendiul se apropie de baza de operații din Correns, au fost pregătite autospeciale de mare capacitate pentru o intervenție rapidă, dacă va fi necesară.
Trei autospeciale de stingere, fiecare având o capacitate de 3.000 de litri, sunt active în zona Chemin de Saint-Germain, localitatea Correns, având ca scop principal limitarea propagării incendiului către zonele locuite. În plus, echipele românești sunt implicate în protejarea a trei locuințe aflate în pericol, pentru a preveni extinderea flăcărilor.
În funcție de evoluția incendiului și de solicitările partenerilor francezi, echipele de intervenție își adaptează în permanență planul de acțiune, rămânând dedicate protecției populației și bunurilor materiale.








