În noaptea trecută, Administrația Națională „Apele Române” a încheiat cu succes operațiunea de scufundare a celei de-a doua barje, în colaborare cu Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) R.A.
Acest proces complex a fost realizat sub stricta supraveghere a specialiștilor, finalizându-se la scurt timp după miezul nopții. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că scufundarea barjelor este o etapă esențială, care a fost planificată cu atenție.
Radu Miruță a menționat că operațiunea a durat aproximativ 15–20 de minute pentru a permite barjele să se așeze corect. „A cam ajuns la limită. Urmează să intre apa natural, pentru că până acum a fost pompată. După care se vor scufunda. Este o procedură lentă pentru a se așeza cât mai bine pe locul calculat de specialiști”, a explicat ministrul.
Acesta a subliniat că intervenția a fost bine pregătită, având în vedere măsurile de siguranță și poziționarea optimă a barjelor, iar efectele au fost stabilite în urma unor analize tehnice detaliate realizate de experți.








