Guvernul aprobat extinderea tichete sociale pentru persoanele vulnerabile

Guvernul aprobat extinderea tichete sociale pentru persoanele vulnerabile
Pexels-ROCKETMANN TEAM

În cadrul ședinței de Guvern din 11 septembrie, a fost adoptată o ordonanță de urgență care introduce măsuri pentru gestionarea fondurilor europene nerambursabile.

Persoanele defavorizate vor putea beneficia de tichete sociale în valoare de 250 lei pentru produse alimentare și mese calde, până la finele anului. Acestea vor fi acordate în două tranșe de câte 125 lei fiecare.

Ordonanța modifică diverse acte normative din cadrul Programului „Sprijin pentru România”, estimându-se că în 2025 vor fi 1.352.780 de beneficiari, cu un efort bugetar de 372 milioane lei destinat acestor carduri.

Sprijinul se va acorda următoarelor categorii:

  • Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care primesc indemnizație socială;
  • Copiii și adulții cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare de maximum 2.000 lei;
  • Familiile și persoanele singure beneficiare de venitul minim de incluziune (313 lei/lună/membru de familie sau 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani).

Finanțarea acestor măsuri provine din bugetul de stat și fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

În același timp, Guvernul a decis să crească bugetul alocat elevilor defavorizați din învățământul preuniversitar de stat, având în vedere că numărul acestora a depășit 674.000 în anul școlar 2024-2025. Aceștia vor beneficia de un sprijin anual de 500 lei per elev, tot sub formă de tichete sociale, finanțate din fonduri externe nerambursabile, prin POIDS, Prioritatea 10 – Incluziune socială.

Etichete: ajutoare sociale fonduri europene persoane defavorizate sprijin pentru România tichete sociale
Autor: Alina Neagu