Sfântul Antim Ivireanul, cunoscut și sub numele de Andrei, s-a născut în 1650, în familia unor părinți creștini, Ioan și Măria. Provenind dintr-o familie georgiană, el a învățat diverse arte și limbi străine, inclusiv greaca și araba, după ce a scăpat de robia otomană.
În jurul anului 1690, a fost adus în Țara Românească de domnitorul Constantin Brâncoveanu. După ce a intrat în monahism, a adoptat numele Antim și, în 1691, a devenit conducătorul tipografiei din București. În 1696, a fost numit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a înființat o nouă tipografie, iar în 1705 a fost ales episcop al Râmnicului, iar în 1708 a devenit mitropolit al Țării Românești.
Antim Ivireanul a fost un prolific tipograf, publicând 63 de lucrări, dintre care 30 în limba greacă și 22 în română. Celebra sa lucrare, Didahiile, a fost apreciată pentru frumusețea limbii române folosite, făcându-l un cărturar de seamă al epocii.
Cu toate acestea, a fost acuzat de trădare față de autoritățile otomane, ceea ce a dus la arestarea sa. După caterisire și exil în Muntele Sinai, a fost ucis de turci pe drum, iar trupul său a fost aruncat într-un râu.
Mănăstirea Antim din București este ctitoria sa, iar în testamentul său, el a subliniat importanța filantropiei, afirmând că faptele de bine sunt esențiale pentru a obține harul divin.
Astăzi, în calendarul ortodox, sunt pomeniți și alți sfinți, printre care Sfinții Mucenici Calistrat și Epiharia, Sfinții Apostoli Marcu, Aristarh și Zinon, și mulți alții, fiecare având o poveste de viață și un exemplu de credință deosebit.
