Stația meteorologică din Sulina reprezintă un punct strategic al rețelei meteorologice românești, situată în cel mai estic teritoriu al țării, unde condițiile meteo sunt adesea extreme.
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie lucrează în acest loc izolat, accesibil exclusiv pe apă, unde fenomenele meteorologice pot afecta atât echipamentele, cât și persoanele care efectuează observațiile.
Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, stația din Sulina este un exemplu de determinare și profesionalism. Aici, vânturile pot atinge viteze de până la 140 km/h, iar în timpul furtunilor, valurile mării pot depăși 10 metri.
Istoria stației datează din secolul al 19-lea, fiind înființată în 1856, ca răspuns la nevoia de date meteorologice precise pentru navigația pe Dunăre, în contextul în care multe nave și vieți omenești au fost pierdute din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
În trecut, accesul la stație se făcea pe uscat, dar în prezent, echipamentele sunt transportate cu șalupa. Observațiile meteorologice au fost efectuate intermitent până în 1868, însă din 1875 acestea sunt continue.
Stația se află sub administrarea Direcției Meteorologice Regionale Dobrogea și include, din 2005, și o stație automată care transmite date internaționale.
Lucrul în acest mediu izolat aduce provocări, de la căldură extremă, cu temperaturi de aproape 38 °C în august 1946, până la frig intens, cu -25.6 °C în februarie 1929. Meteorologii de la Sulina sunt bine pregătiți să facă față acestor condiții și își desfășoară activitatea cu pasiune, având o legătură strânsă cu orașul și istoria sa bogată.
