Sfântul Atinoghen a trăit în perioada împăratului Dioclețian, între anii 284 și 305. El a fost episcop al Pidahtoei și a viețuit alături de zece ucenici într-o mănăstire situată lângă Sevastia.
Dregătorul Filomarh i-a solicitat să renunțe la credința sa în Hristos și să aducă ofrande idolilor, însă Atinoghen a refuzat categoric, afirmând că cei pe care Filomarh îi considera morți se află, de fapt, în ceruri, în comuniune cu îngerii.
Din cauza refuzului său, Atinoghen a fost supus la numeroase torturi. Înainte de a fi decapitat, a primit întărire din partea unui înger al Domnului. După uciderea ucenicilor săi, a auzit un glas divin care îi promisese că va fi împreună cu ei în rai.
Au fost cuvinte profetice și, umplut de bucurie, Atinoghen și-a plecat capul sub sabie, trecând astfel la viața veșnică.
Imnul „Lumină lină”, folosit în cadrul Vecerniei, îi este atribuit lui Atinoghen de către Sfântul Vasile cel Mare. O parte din moaștele sale sunt păstrate în biserica Mănăstirii Stavropoleos din București.
Pe lângă Sfântul Atinoghen, pe 16 iulie sunt pomeniți și:
- Sfintei Mucenice Iulia
- Sfântului Mucenic Avudim
- Sfântului Mucenic Faust
- Sfântului Antioh, fratele Sfântului Mucenic Platon
- Sfintilor 15.000 de mucenici din Pisidia
- Sfinților Părinți participanți la al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon
