Autoritățile din județul Tulcea au emis, miercuri, un mesaj de alertă RO-Alert la ora 16:42, prin care informau despre dispariția a doi copii de 10 ani din localitatea Beștepe.
Cei doi minori, Cărnati Andreea-Maria și Toma Marian, au plecat de la școală și nu s-au mai întors acasă, ceea ce a generat o mobilizare rapidă din partea poliției și a familiilor acestora.
Semnalmentele copiilor sunt următoarele:
Cărnati Andreea-Maria (10 ani): înălțime de 130 cm, păr negru, ochi căprui; la momentul dispariției, purta geacă neagră, pantaloni albaștri și adidași alb cu negru.
Toma Marian (10 ani): înălțime de 140 cm, păr negru, ochi căprui; era îmbrăcat cu un trening albastru și adidași albi.
Poliția Județeană Tulcea a solicitat ajutorul cetățenilor, rugându-i pe cei care au informații să sune imediat la numărul de urgență 112.
UPDATE: Minorii au fost găsiți în siguranță la scurt timp după emiterea alertei, conform informațiilor furnizate de IPJ Tulcea.
Precizare: Conform Legii 190 din 2018, activitatea jurnalistică se desfășoară în conformitate cu reglementările GDPR, respectând dreptul la liberă exprimare și protecția datelor personale.









