Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat progrese semnificative la Cariera de piatră de la Cheia, rezultatul unor investiții și măsuri implementate recent. La începutul mandatului, cariera funcționa la doar 30% din capacitate, însă acum produce criblura necesară pentru stația de mixturi asfaltice de la Cuza Vodă.
„La Cariera de piatră de la Cheia, rezultatele sunt evidente atunci când există implicare și responsabilitate”, a declarat Mitroi.
Președintele CJ Constanța a subliniat că producția proprie asigură acum criblura necesară, fără a mai fi nevoie de achiziții externe. „Avem resurse, avem oameni și avem capacitatea de a produce. Trebuie să le valorificăm”, a adăugat el.
Mitroi a mai menționat că administrația județeană va continua să investească în modernizarea infrastructurii din județul Constanța. „Ne angajăm să modernizăm, să investim și să construim, pas cu pas, un județ mai puternic”, a concluzionat președintele CJ.








