Atenție! Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în cartierul Coiciu

Atenție! Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în cartierul Coiciu

RAJA S.A. anunță că, în vederea efectuării lucrărilor de conectare a conductei recent edificate pe strada Izvor la sistemul centralizat de distribuție, va sista furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu. Această întrerupere va avea loc în seara zilei de miercuri, 11 iunie 2025, de la ora 22:00 până joi dimineața, 12 iunie 2025, la ora 10:00.

Consumatorii afectați de această întrerupere se află în zona delimitată de străzile Ion Roată, Dreptății, Dezrobirii, Soveja, Portiței, Poporului și Ion Roată, inclusiv adiacentele și punctele termice aferente.

Investițiile realizate fac parte din Contractul CL2 - „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, având o valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Lucrările implică conectarea conductei principale de pe strada Izvor la sistemul centralizat prin trei puncte de lucru. Pentru a asigura preluarea celor 160 de branșamente din zonă în condiții optime de operare, ambele rețele vor funcționa în paralel pe o perioadă de timp. Ulterior, va fi programată o altă oprire pentru cuplarea conductelor de pe străzile adiacente noului segment și închiderea vechii rețele.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților noștri. Asigurăm utilizatorii că echipele de intervenție ale constructorului se vor strădui să finalizeze lucrările și să reia furnizarea apei potabile cât mai repede, la parametrii optimi. Vă rugăm să vă asigurați o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic în timpul întreruperii furnizării”, a declarat RAJA S.A.

Este important de menționat că, după reluarea furnizării apei, aceasta poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm consumatorilor să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

RAJA S.A. reamintește că investițiile destinate modernizării și dezvoltării sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor. Scopul acestor lucrări este de a oferi servicii ireproșabile și de a contribui la creșterea calității vieții. Prin implementarea acestor măsuri, se urmărește îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei, asigurarea debitului de alimentare, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Informatii preluate si adaptate din: Ziua de Constanta
Etichete: apă potabilă cartier Coiciu întrerupere investiții lucrări modernizare RAJA servicii publice
Autor: Radulescu Mihai