Un incident alarmant a avut loc în județul Cluj, unde un echipaj de ambulanță a fost atacat de un grup de persoane înarmați cu bâte și topoare. Aceștia credeau că ambulanța este implicată într-o activitate de răpire a copiilor, conform unor zvonuri răspândite pe rețelele sociale.
Atacul a avut loc sâmbătă seară, în comuna Recea Cristur, în jurul orei 21.00, în momentul în care echipajul a fost trimis să ofere îngrijiri unui pacient. La intrarea în localitate, medicii au oprit pentru a solicita indicații, moment în care au fost filmați și agitați de un grup de localnici.
După ce au preluat pacientul, ambulanțierii s-au îndreptat spre Spitalul din Dej, dar drumul le-a fost blocat de un autoturism. Din mașină au coborât mai mulți indivizi care au început să lovească ambulanța, acuzându-i pe medici că sunt „ambulanța neagră care fură copii”.
Conducătorul ambulanței a reușit, printr-o reacție rapidă, să evite o tragedie, reușind să întoarcă vehiculul. Cu toate acestea, o piatră aruncată de atacatori a spart geamul ambulanței, rănindu-l pe șofer, care a fost ulterior internat și operat din cauza leziunilor suferite.
Medicii au declarat că acesta va necesita o perioadă de recuperare de aproximativ trei luni din cauza rănilor la cornee.









