Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat că, începând cu ora 18:04, alimentarea cu energie electrică pe linia de contact între stațiile Mircea Vodă și Fetești a fost întreruptă, afectând ambele fire de circulație.
Echipele de intervenție ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța s-au mobilizat rapid la fața locului pentru a identifica cauza problemei și a restabili alimentarea cu energie electrică cât mai repede posibil.
Până la remedierea situației, trenurile sunt operate în sistem pendulă cu tracțiune diesel, asigurând astfel continuitatea traficului feroviar în condiții de siguranță.
Compania încurajează pasagerii să se informeze înainte de călătorie, consultând sursele oficiale de informare:
- site-urile operatorilor de transport feroviar de călători;
- platforma online de informare a mersului trenurilor;
- personalul din stațiile de cale ferată.
„CFR” S.A. subliniază că toate măsurile tehnice necesare sunt în desfășurare pentru a relua circulația în regim normal.