Președinta Colegiului Farmaciștilor Cluj anunță un studiu de impact pentru reformarea legislației farmaceutice

Președinta Colegiului Farmaciștilor Cluj anunță un studiu de impact pentru reformarea legislației farmaceutice

Elena Dinte, președinta Colegiului Farmaciștilor Cluj, a anunțat semnarea unui contract cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) pentru realizarea unui studiu de impact ce va sta la baza unor noi politici menite să restabilească demnitatea profesională a farmacistului.

Declarația vine ca urmare a semnalului de alarmă tras de un farmacist din Cluj, care a evidențiat degradarea statutului profesional și salarial al farmacistului în România. Într-un interviu acordat Știri de Cluj, Elena Dinte a recunoscut gravitatea situației și a prezentat măsuri concrete pentru a genera o schimbare reală în profesia de farmacist.

„Am citit mesajul colegului nostru și, din păcate, majoritatea aspectelor menționate sunt conforme cu realitatea”, a declarat Dinte. Aceasta a subliniat că astfel de probleme au motivat-o să se implice activ în reforma profesiei, asigurându-se că vocea farmacistului este auzită atât la nivel local, cât și național.

În premieră pentru Știri de Cluj, președinta a dezvăluit că săptămâna viitoare va fi semnat un contract cu un centru de cercetare de la UBB pentru a realiza un studiu de impact asupra modificării Ordinului Ministerului Sănătății nr. 368/2017. Acest ordin reglementează adaosurile comerciale pentru medicamentele compensate și gratuite, un aspect esențial în stabilirea veniturilor farmaciilor și, implicit, a farmacistului.

„În săptămâna trecută am inițiat discuțiile pentru acest studiu, iar contractul va fi semnat săptămâna viitoare. Ne propunem ca acest studiu să devină fundamentul pentru un set de politici publice menite să redobândească statutul profesional al farmacistului”, a subliniat Dinte.

Studiul nu va fi doar o analiză tehnică, ci un instrument strategic destinat generării de politici publice care să asigure, printre altele, o remunerare corectă a farmacistului și respectarea muncii sale. „Una dintre concluziile chestionarului aplicat anul trecut la nivel național a fost că nu vom putea redobândi prestigiul farmacistului fără un venit adecvat”, a adăugat aceasta.

Direcții de acțiune pentru îmbunătățirea situației farmaciștilor

Elena Dinte a prezentat și cele trei direcții principale de acțiune pentru redresarea situației farmaciștilor din România:

  • Recunoașterea farmacistului clinician ca personal medical din spital, pentru o salarizare corectă și alinierea la statutul altor specialiști din sistemul sanitar.
  • Decontarea serviciilor farmaceutice, astfel încât fiecare farmacist să fie plătit și pentru actul profesional de consiliere, nu doar pentru distribuția de medicamente.
  • Modificarea cotelor de adaos pentru medicamentele compensate și gratuite, prin actualizarea OMS 368/2017, în baza concluziilor studiului de impact.

„Odată recunoscut și remunerat corespunzător, farmacistul va deveni din nou o profesie atractivă pentru tânăra generație, asigurând astfel consilierea pacienților de către specialiști mândri de profesia lor”, a concluzionat președinta Colegiului.

Context: Intervenția Elenei Dinte a fost generată de o mărturie cutremurătoare a unui farmacist clujean cu peste 13 ani de experiență, care a relatat despre salarii sub 4.000 de lei, condiții precare și lipsă de respect atât din partea pacienților, cât și a angajatorilor. „Suntem plătiți ca o femeie de serviciu”, a declarat acesta, criticând pasivitatea Colegiului Farmaciștilor.

Prin răspunsul său și măsurile anunțate, Elena Dinte își propune să schimbe această percepție, readucând profesia de farmacist în centrul politicilor de sănătate publică.

Etichete: Colegiul Farmaciștilor Elena Dinte legislație farmaceutică reformă profesională remunerare farmacist sănătate publică studiu de impact UBB
Autor: Radulescu Mihai