Într-o dimineață de luni, Tiberiu și Daniel, doi pompieri din Cluj-Napoca, au primit vestea că regiunea Bucovina, locul lor natal, se confruntă din nou cu inundații severe. Fără să stea pe gânduri, au decis să se alăture echipei de intervenție.
Tiberiu și Daniel nu sunt doar colegi, ci și prieteni apropiați, amândoi absolvenți ai aceleași școli de pompieri. Deși lucrează la ISU Cluj, rămân conectați la rădăcinile lor din județul Suceava.
„Sucevenii sunt ca frații noștri și am simțit că trebuie să contribuim. Ne-am născut acolo, ne pasă de comunitate și știm cum să ne raportăm la oameni. Am decis imediat să intervenim, deoarece ne înțelegem meseria și vrem să ajutăm acolo unde e nevoie,” povestește Daniel, cu o voce calmă, dar vizibil marcat de emoțiile misiunii.
Ajunși în zona Broșteni, alături de alți 14 colegi, au început lucrul imediat. Ploaia nu s-a oprit, iar provocările erau mari: noroi, apă până la genunchi, mobilă distrusă și gospodării inundate. Pompierii au acționat ca un sprijin esențial pentru comunitate.
„Am evacuat apă, moloz și mobilier. Am ajutat la evacuarea persoanelor din zonele amenințate. A fost o zi grea, dar merită. Când vezi suferința oamenilor, nu te poți opri. Simțim că facem un bine, iar lucrurile vor reveni la normal,” adaugă Tiberiu, la finalul unei zile solicitante.
Deși Daniel a mai participat la intervenții similare, pentru Tiberiu a fost prima experiență de acest fel în afara județului său. Emoțiile au fost intense, dar mândria de a colabora din nou cu pompierii suceveni, de la care a învățat în timpul stagiului, a fost un motiv în plus pentru a face față provocărilor.