Poliția din Cluj intensifică controalele pentru vitezomani în cadrul campaniei europene ROADPOL - SPEED

Poliția din Cluj intensifică controalele pentru vitezomani în cadrul campaniei europene ROADPOL - SPEED

În perioada 4 - 10 august 2025, polițiștii din județul Cluj desfășoară acțiuni menite să combată viteza excesivă pe drumurile publice, parte a inițiativei europene ROADPOL - SPEED.

Campania face parte din Programul Operațiunilor Europene 2025, având ca obiectiv principal reducerea accidentelor rutiere cauzate de depășirea limitelor de viteză. „Polițiștii clujeni vor monitoriza activ traficul, utilizând echipamentele disponibile pentru a detecta șoferii care circulă cu viteze mai mari decât cele legale”, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Radarele vor fi amplasate în zonele identificate ca având un risc crescut, iar controalele vor fi efectuate constant pe parcursul întregii acțiuni.

Limitele de viteză în România sunt următoarele: 50 sau 70 km/h în localități (în funcție de semnalizare), 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

Polițiștii subliniază că viteza este un factor major în producerea accidentelor grave și recomandă tuturor participanților la trafic să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum, de trafic și de vreme, respectând semnalizarea rutieră și indicațiile agenților de poliție.

Etichete: accidente campanie Cluj poliție ROADPOL sancțiuni siguranță rutieră trafic viteză
Autor: Radulescu Mihai