Suporterii Universității Cluj se află în doliu după dispariția unui dintre cei mai devotați fani ai echipei, o prezență constantă și vibrantă la meciuri.
Costin Pașcalău, cunoscut pentru pasiunea sa neobosită față de „U” și pentru optimismul pe care îl răspândea, a fost omagiat de club printr-un mesaj emoționant în memoria sa.
„Un suflet cald, mereu prezent alături de U, a plecat prea devreme dintre noi. Costin a trăit cu pasiune fiecare moment alături de echipă, iar zâmbetul și energia lui vor rămâne vii în amintirea noastră. Gândurile noastre se îndreaptă spre familie și spre toți cei care l-au cunoscut. Multă putere”, au transmis reprezentanții clubului clujean.
De asemenea, și fanii Universității Cluj au transmis un mesaj de condoleanțe după trecerea în neființă a lui Costin Pașcalău.
„Un mesaj pe care nu doream să-l scriem vreodată...
După o luptă grea, unul dintre cei mai energici și pozitivi camarazi dintre ai noștri nu va mai fi în tribune, dar va rămâne mereu alături de noi, cât timp îl purtăm în suflet, în cântece sau în mesaje.
Ne povestea anul trecut, la München, înainte de meciurile României, cât de mult și-ar dori să vadă pe U în Europa. O va vedea de acolo, de sus, și suntem convinși că a plecat împăcat că a trăit, poate, cea mai frumoasă poveste a Universității. Suntem convinși că a fost și rămâne cu sufletul alături de echipa de baschet și că ultimele sezoane i-au adus mari bucurii.
Costine, niciunul nu te-a văzut trist cât ai fost aici cu noi. Cu voia ta, astăzi, vom fi noi triști că ai plecat atât de repede. Ne gândim cu toții la tine și la clipele frumoase trăite împreună!
Drum lin, Costin Pașcalău! Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut! Multă putere celor apropiați! Nu te vom uita niciodată!”