Locuitorii de pe strada Ion Pop Reteaganu nr. 15 din Cluj-Napoca sunt nemulțumiți din cauza unui câine care latră aproape continuu, mai ales pe timpul nopții. Aceștia susțin că zgomotul le afectează somnul și le generează un disconfort considerabil, iar problema persistă de ceva timp.
Locatarii solicită intervenția autorităților pentru a-l avertiza pe proprietarul câinelui, astfel încât să se ia măsurile necesare pentru a reduce zgomotul care creează neplăceri. „La adresa menționată, câinele latră constant, iar sunetul este foarte deranjant pentru cei care locuiesc în zonă,” afirmă un rezident.
O situație similară a fost raportată și în apropierea blocurilor Wings, pe strada Frunzișului, unde un alt câine, lăsat singur în cabanele de vacanță, produce zgomot constant. Locuitorii din această zonă au observat că animalul latră neîncetat, iar sunetul se propagă puternic, generând disconfort.
„Câinele este lăsat singur mult timp și zgomotul ajunge până la străzile din zona Câmpului. Problema nu este doar zgomotul, ci și condițiile în care este ținut animalul,” menționează un alt clujean.