Locatarii din Piața Gării Cluj trag un semnal de alarmă: zgomotul trenurilor le afectează somnul

Locatarii din Piața Gării Cluj trag un semnal de alarmă: zgomotul trenurilor le afectează somnul

Cluj: Somn întrerupt de claxoane – liniștea rezidenților din Piața Gării este perturbată de trenuri și indiferență.

Un locuitor din zona Pieței Gării a decis să nu mai suporte în tăcere nopțile zgomotoase petrecute în apropierea căii ferate. Într-o sesizare adresată Primăriei, acesta trage un semnal de alarmă – deși, paradoxal, exact semnalele de alarmă feroviare constituie problema.

„Vă adresez această reclamație în calitate de locuitor al zonei din fața Gării CFR Cluj-Napoca, zonă rezidențială afectată în mod constant de zgomotul produs de traficul feroviar, în special pe timp de noapte”, începe mesajul înaintat autorităților.

Cetățeanul nemulțumit detaliază că, între orele 22:00 și 6:00, trenurile aflate „în tranzit sau manevră” utilizează semnale acustice „în mod repetat, uneori de zeci de ori pe noapte”, producând un disconfort auditiv semnificativ. „Aceasta afectează somnul și sănătatea locuitorilor din zonă”, avertizează acesta.

Vinovatul indirect pare a fi comportamentul pietonilor care traversează calea ferată „deși există un pasaj subteran destinat acestui scop”. Traversarea la nivel rămâne, potrivit reclamației, „neîngrădită și nesupravegheată”, forțând mecanicii de locomotivă să utilizeze avertizările sonore pentru a preveni accidente.

În sesizarea atașată, inclusiv în format PDF la registratura Primăriei, locatarul cere:

  • Evaluarea poluării fonice în zona din fața Gării Cluj-Napoca (Piața Gării), în special în intervalul orar 22:00–6:00;
  • Intervenții pentru a împiedica traversarea pietonale necontrolate peste liniile de cale ferată, prin închideri fizice și semnalizare eficientă către pasajul subteran;
  • Instalarea unor panouri fonoabsorbante / ecrane de antifonare între calea ferată și blocurile de locuințe situate în fața gării, astfel încât zgomotul produs de trenuri (claxoane, frânări, accelerații) să fie diminuat;
  • Colaborare cu CFR SA și autoritățile locale pentru a implementa soluții de protejare fonică a zonelor locuite din proximitatea gării.

„Aceste măsuri sunt necesare pentru a reduce impactul negativ asupra sănătății și calității vieții locuitorilor din zonă”, se precizează în plângere, invocând respectarea normelor privind poluarea fonică urbană.

Locuitorul mai solicită o confirmare oficială a primirii sesizării și o comunicare ulterioară privind acțiunile întreprinse sau instituțiile responsabile.

Sesizarea ridică o problemă reală a orașelor moderne în care coabitarea între infrastructura feroviară și spațiile rezidențiale devine o sursă constantă de tensiune. De data aceasta, trenurile nu „pleacă din gară” cu întârziere, ci cu zgomot. Iar între claxoanele locomotivelor și sforăitul clujenilor din Piața Gării, deocamdată, câștigă primele.

Informatii preluate si adaptate din: Stiri de Cluj
Etichete: Cluj infrastructură feroviară măsuri de protecție Piața Gării poluare fonică sănătatea locuitorilor sesizare Primărie zgomot feroviar
Autor: Radulescu Mihai