Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, împreună cu alte două instituții academice din țară, își deschide porțile nu doar pentru studenți, ci și pentru fermieri. În cadrul unui program inovator, inspirat de modelul american al serviciilor de extensie agricolă, fermierii din județele Cluj, Timiș și Brașov vor beneficia de consultanță directă din partea profesorilor și cercetătorilor universitari.
Inițiativa, dezvoltată în colaborare cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, Romanian-American Foundation și University of Georgia (SUA), își propune să aducă rezultatele cercetării științifice mai aproape de practică, sprijinind fermierii să îmbunătățească productivitatea, sustenabilitatea și adaptarea la schimbările climatice.
Universități pentru toți, nu doar pentru studenți
România se confruntă cu un procent scăzut de fermieri cu pregătire de specialitate – doar 1%, comparativ cu 38% în Franța. Pentru a remedia acest decalaj, programul pilot de extensie agricolă va oferi sprijin personalizat pentru fermierii din comunitățile vizate. Serviciile vor fi lansate oficial în următorul an academic în județele Cluj, Timiș și Brașov, urmând modelul american, în care universitățile oferă consultanță și soluții practice pentru nevoile comunității rurale.
Cornel Cătoi, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a subliniat importanța colaborării directe cu mediul economic: "Rolul, menirea zonei academice de educație, de cercetare, pot fi îndeplinite doar printr-o bună legătură și colaborare cu mediul economic. Eu nu cred în profesorii care s-au format numai la catedră sau în bibliotecă, ci cred mai degrabă în formarea cadrelor didactice în relație cu viața reală, în relație cu fermierii, cu actorii economici, cu responsabilitate contractuală, și nu într-un turn de fildeș. Noi avem acest lucru în universități - poate nu la aceeași intensitate peste tot, dar există acest trend."
Inovație transatlantică
Programul este rezultatul unei colaborări extinse cu University of Georgia, SUA. Zece cadre didactice din România au participat deja la stagii de pregătire în America pentru a învăța cum funcționează serviciile de extensie agricolă în state precum Carolina de Nord și Virginia. Profesorii români au fost implicați în activități de cercetare aplicată și formare practică alături de experți americani.
Todd Applegate, Decan adjunct la University of Georgia, a precizat: "Modelul nostru din Georgia nu este obligatoriu cel care trebuie aplicat în alte părți, dar le oferă colegilor noștri ocazia să reflecteze asupra muncii lor, pe măsură ce societatea se schimbă. Bursierii au avut, de asemenea, oportunități valoroase să înțeleagă modele diferite din alte state - Carolina de Nord și Virginia."
Pe lângă sprijinul oferit fermierilor, programul include și implicarea unor instituții academice precum Academia de Studii Economice București, pentru a oferi consiliere economică micilor antreprenori rurali. Agricultura de precizie și tehnologiile avansate sunt, de asemenea, priorități-cheie pentru viitorul programului.
Acest proiect marchează un nou început pentru educația agricolă din România, având un impact semnificativ atât în mediul academic, cât și în viața fermierilor.