Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat recent că, în acest an, toți copiii care au respectat criteriile de admitere au fost acceptați în grădinițele și creșele din localitate, fără excepții.
În ultimii cinci ani, numărul locurilor disponibile în creșe s-a triplat, iar în grădinițe au fost create peste 300 de locuri noi. Edificiile sunt moderne și adaptate nevoilor actuale ale celor mici.
Pivariu a subliniat că extinderea rețelei de educație preșcolară este o prioritate pentru administrația locală, dorind astfel ca fiecare copil să aibă acces la o educație timpurie de calitate, fără grija refuzurilor sau a listelor de așteptare.
Edilul a încheiat prin a exprima un mesaj optimist: „Florești se face bine!”