Primarul comunei Baciu, Balazs Janos, a prezentat un videoclip realizat cu o dronă, evidențiind frumusețea satului Mera, situat la aproximativ 20 de kilometri de Cluj-Napoca.
Într-un mesaj adresat comunității, primarul a subliniat mândria localnicilor pentru această localitate, care reușește să îmbine tradiția cu progresul. „Mera este dovada că tradiția și progresul pot merge mână în mână. Privit de sus, vara, își arată cu adevărat frumusețea naturală și energia oamenilor săi”, a declarat acesta.
Satul Mera se remarcă prin populația sa majoritar maghiară și prin menținerea tradițiilor vechi, vizibile în viața cotidiană a locuitorilor. Aici se află un mic muzeu etnografic și un magazin care vinde produse artizanale realizate de meșteșugarii locali.
Printre meșteșugurile practicate în Mera se numără pielăria, lucrul cu piatra, pictura pe lemn și confecționarea articolelor din mărgele. Tinerii din localitate și din zonele învecinate se implică activ în păstrarea acestor tradiții, asigurând continuitatea acestora.
Un alt obiectiv turistic interesant este Muzeul Bivolului, care atrage vizitatori prin unicitatea sa.