Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj, sub egida Consiliului Județean Cluj, a anunțat lansarea unui Club de conversație în limba română destinat migranților și refugiaților ucraineni, inclusiv tineri și adulți. Proiectul va avea loc între noiembrie 2025 și aprilie 2026, având ca principal obiectiv sprijinirea integrării prin mijloace culturale, educaționale și sociale.
Întâlnirile Clubului se vor desfășura lunar la sediul central al bibliotecii, situat pe Calea Dorobanților nr. 104, în Sala de Artă, etajul 5 est. Participanții trebuie să dețină cunoștințe de bază de limba engleză și să fie capabili de a purta o conversație simplă în limba română. Înscrierile sunt deschise online până la data de 24 octombrie 2025, prin formularul disponibil pe site-ul bibliotecii. Participarea este gratuită, dar este necesar un permis de intrare, iar locurile sunt limitate.
Cei care doresc mai multe informații pot contacta biblioteca la numărul de telefon 0264/430434 sau prin email, la adresa adulti@bjc.ro.
Clubul este parte din proiectul LIBRI, care se desfășoară prin colaborarea cu organizații din Franța, Italia, Letonia, Olanda, Polonia și România. Scopul acestui proiect este de a dezvolta strategii locale de integrare coordonate de biblioteci, menite să sprijine incluziunea migranților și refugiaților la nivel regional și local.
Pe termen lung, bibliotecile se angajează să contribuie la integrarea sustenabilă a cetățenilor din țări terțe, facilitând accesul acestora la cultură, educație, oportunități de formare și conectarea cu comunitățile locale.
Biblioteca Județeană Cluj colaborează cu Asociația Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) – Filiala Cluj, într-un parteneriat local susținut de Consiliul Județean Cluj, pentru a implementa o strategie de integrare a cetățenilor din afara Uniunii Europene în zona metropolitană Cluj.