Clujenii sunt invitați să ajute victimele inundațiilor din Suceava

Primăria Jucu strânge donații pentru victimele inundațiilor din Suceava. Ajută comunitățile afectate!

Clujenii sunt invitați să ajute victimele inundațiilor din Suceava
Foto: RDNE Stock project

Primăria Jucu lansează o campanie umanitară pentru a sprijini cetățenii din județul Suceava, în special din orașul Broșteni și comunele Stulpicani și Ostra, afectate sever de inundațiile recente.

Începând cu 31 iulie 2025, timp de 10 zile, la sediul Primăriei Jucu, situat în Jucu de Sus (str. Primăriei nr. 11), se va amenaja un punct de colectare pentru donații destinate sinistraților.

„Orice contribuție, indiferent de mărimea ei, poate face o diferență semnificativă pentru cei care au suferit pierderi considerabile. Împreună putem oferi ajutor acestor comunități să se refacă”, au declarat oficialii Primăriei.

Cei care doresc să ajute sunt încurajați să doneze alimente neperisabile, apă, îmbrăcăminte, pături, produse de igienă și alte articole esențiale.

Informații suplimentare pot fi obținute contactând Compartimentul de Asistență Socială al Primăriei Jucu la numerele de telefon: 0742-738.552 (Chiorean Maria) și 0758-658.885 (Șomlea Ioana).

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026