Clinici private din Cluj preluate de un gigant medical: implicații pentru servicii

Clinici private din Cluj preluate de un gigant medical: implicații pentru servicii

O tranzacție semnificativă transformă peisajul serviciilor medicale private din Cluj-Napoca: Medstar, o rețea locală de prestigiu, formată din patru clinici, un laborator și două baze de recuperare, a fost achiziționată integral de Medlife, una dintre cele mai mari companii de sănătate din România. Grupul Medstar, activ exclusiv în municipiul Cluj-Napoca, devine astfel parte din portofoliul operatorului național Medlife, care activează în 15 județe.

Înființată în 2004, Medstar a fost deținută până recent de un grup de patru medici clujeni: dr. Ioan-Dorin Andea (medic coordonator), dr. Ionuț Răzvan (medicină muncii), prof. dr. Daniel Mureșan (ginecologie) – unul dintre cei mai renumiți medici din Cluj-Napoca și Președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" – și dr. Daniela Vornicescu (dermatologie), care au decis să își vândă participațiile către gigantul medical Medlife cu sediul central în București.

Noua entitate va fi integrată sub brandul „Sfânta Maria”, o rețea în expansiune care se concentrează pe pacienții ce beneficiază de servicii decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Astfel, toate centrele Medstar din Cluj își vor continua activitatea, dar vor adopta noua identitate de brand. Managementul existent va fi păstrat, fiind completat de Ovidiu Piros, numit în funcția de director general.

„Această achiziție reconfirmă direcția noastră strategică de a construi, în cadrul brandului Sfânta Maria, o rețea de sănătate modernă, cu rădăcini puternice în comunitățile locale. Ne bucurăm să integrăm în rețea echipa MEDSTAR, un partener cu tradiție, reputație și impact real în viața medicală a orașului Cluj”, a declarat Ovidiu Piros, noul CEO al Medstar.

Grupul Medstar a raportat în 2024 venituri de aproape 32 milioane de lei și un profit net de circa 600.000 lei. Cu peste 200 de specialiști, oferă servicii integrate în peste 30 de specialități medicale – de la consultații de specialitate, analize de laborator și radiologie, până la medicină muncii și recuperare medicală pentru copii și adulți.

Această achiziție face parte din strategia de extindere rapidă a brandului Sfânta Maria, care a ajuns la peste 60 de unități medicale proprii în întreaga țară și a absorbit în ultimii ani numeroși operatori regionali, inclusiv alți jucători din Cluj. Printre obiectivele declarate ale noii etape de dezvoltare se numără consolidarea prezenței în orașul Cluj-Napoca, atât în rândul pacienților individuali, cât și al companiilor locale.

„Continuăm extinderea brandului Sfânta Maria, care devine un reper în medicina accesibilă și integrată la nivel național. Prezența noastră consolidată în Cluj reflectă angajamentul față de pacienți și față de dezvoltarea unor servicii medicale moderne, în parteneriat cu echipe locale deja bine înrădăcinate în comunitate”, a transmis Dorin Preda, Deputy CEO al grupului.

Potrivit companiei, rețeaua Sfânta Maria se remarcă prin cel mai mare număr de medici de familie și specialiști în contract cu CNAS în București și este deja în top 3 la nivel național. Prin integrarea Medstar, Clujul devine un pilon esențial în dezvoltarea rețelei, care urmărește extinderea accesului la servicii medicale rapide, corecte și centrate pe pacient, în cât mai multe regiuni ale țării.

Informatii preluate si adaptate din: Stiri de Cluj
Etichete: achiziție brand Sfânta Maria clinici private Cluj-Napoca expansiune Medlife Medstar sănătate servicii medicale
Autor: Radulescu Mihai