Locuitorii cartierului Mănăștur din Cluj-Napoca se confruntă cu o problemă din ce în ce mai deranjantă, care le afectează nu doar viața cotidiană, ci și odihna nocturnă.
Conform unei sesizări din zonă, ciorile care s-au stabilit în copacii din apropierea blocurilor generează un disconfort constant, de la primele ore ale dimineții până târziu în noapte.
„Locuiesc în cartierul Mănăștur, iar în acest an, ciorile din copacii din jurul blocurilor fac ca zilele și nopțile să fie imposibile pentru noi”, ne-a împărtășit un locatar. Acesta descrie o situație din ce în ce mai greu de suportat, în care zgomotul puternic generat de păsări a devenit o problemă majoră pentru comunitate.
„Fac gălăgie foarte, foarte mare și este extrem de deranjant, mai ales pe timpul nopții”, adaugă el.
Conform reclamantului, cea mai mare problemă este că, odată cu venirea verii, locuitorii din zonă ar trebui să aibă posibilitatea de a dormi cu geamul deschis. Din cauza cuiburilor de ciori, acest lucru devine imposibil, deoarece zgomotul păsărilor transformă un somn liniștit într-un chin insuportabil. Astfel, oamenii sunt nevoiți să aleagă între a dormi cu geamul închis și a suporta căldura sau a-l deschide și a asculta „serenadele” păsărilor din parc.
„Se apropie zile călduroase când nu vom putea dormi cu geamul închis, dar nici cu el deschis nu este o opțiune din cauza zgomotului”, spune reclamantul.
Conform sesizării, într-un singur copac din apropierea blocurilor ar exista deja patru cuiburi, iar în acel copac locuiesc aproximativ 12 ciori. Această situație face ca zona să fie constant expusă sunetelor puternice emise de păsări, indiferent de oră.
Apelul locuitorilor este clar: „Vă rugăm să ne ajutați. Dormitul și liniștea au devenit imposibile în Mănăștur, pe aleea Micuș și aleea Padin.”