Ceremonie emoționantă pentru viitorii polițiști la Școala de Agenți de Poliție

Ceremonie emoționantă pentru viitorii polițiști la Școala de Agenți de Poliție

Aproape 300 de tineri, viitori polițiști, au depus jurământul în cadrul unei ceremonii solemne ce a avut loc la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Aceștia și-au exprimat angajamentul față de România și față de protecția cetățenilor.

„Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” a fost jurământul rostit de cei 298 de elevi, marcând astfel începutul carierei lor în poliție.

Ceremonia a fost onorată de prezența oficialităților, a familiilor și prietenilor, printre invitați numărându-se Silviu Nicu Macovei, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, alături de parteneri din domeniul apărării și ordinii publice, administrației locale și sistemului educațional.

Noua serie de elevi, care se va pregăti pentru specializarea Ordine Publică, este formată din 55 de fete și 243 de băieți. Cei mai mulți dintre aceștia provin din județele Bihor, Arad și Cluj, urmate de Maramureș, Alba, Mureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Hunedoara, Sălaj și Suceava, precum și din alte zone ale țării.

Etichete: ceremonie educație jurământ ordine publică poliție
Autor: Radulescu Mihai