Emil Boc recunoaște că mult așteptatele „cârtițe” care vor excava tunelurile destinate viitorului metrou clujean se află în prezent în standby, dar din motive obiective.
Motivul? Cârtițele nu pot intra momentan în subsol din cauza problemelor legate de configurația solului. Utilajele grele au sosit în Cluj de mai bine de patru luni, după un lung drum din China, însă lucrările nu au început cu intensitate, așa cum se aștepta. Există șanse mari ca în luna iulie să aflăm „graficul de intrare în subteran”.
„Lucrările sunt în graficul general, dar nu am încă o evaluare exactă deoarece au apărut elemente neprevăzute. Au fost necesari 96 de piloți forați pentru a stabiliza un deal. A trebuit să ajustăm proiectul, dar în luna iulie vom avea graficul de intrare în subteran a cârtițelor. Având în vedere că intervalul este mai larg, se poate recupera”, a spus Emil Boc.
„În sens larg, suntem în grafic; urmează ca, după ce intră cârtițele, să recuperăm timpul pierdut. Acum este munca grea, pregătirea puțului de lansare. După ce se intră în subteran, partea mai grea va fi trecută. A fost o întârziere determinată de configurația solului, deoarece oriunde începi să sapi, un deal din apropiere poate cauza probleme. A fost nevoie să se instaleze 96 de piloți forați pentru a stabiliza dealul, astfel încât să nu cadă peste stația de metrou”, a explicat Emil Boc în direct la Radio Cluj.
În plus, Emil Boc a subliniat nemulțumirea sa față de întârzierea lucrărilor la Centura Metropolitană. Este cunoscut faptul că primarul a vizitat șantierul centurii în urmă cu câteva zile și a transmis un avertisment constructorului, având în vedere că proiectul înregistrează deja întârzieri de 6 luni.
„Pentru cei care nu sunt familiarizați cu tronsonul Cluj-Florești, discutăm despre două obiective majore: va fi un pasaj în zona unității medicale și o girație, precum și un pasaj de peste 400 de metri. Ulterior, vom lărgi de la patru benzi la șase și vom crea benzi dedicate pentru transportul în comun și salvare”, a adăugat Emil Boc.
„Este important să subliniem acest aspect, deoarece finalizarea proiectului ne va permite să introducem pe ruta spre Florești o rută dedicată de autobuz. Asta înseamnă că locuitorii din mijlocul Floreștiului vor putea ajunge până la IRA cu autobuzul, pe o bandă dedicată”, a conchis Emil Boc pentru sursa citată.