Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod Galben de caniculă pentru județul Cluj, valabilă duminică, începând cu ora 10:00, și continuând și luni.
În perioada 6 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 10:00, valul de căldură va afecta zonele Crișana, Maramureș, majoritatea Moldovei și Transilvaniei, precum și nordul Dobrogei continentale. Temperaturile maxime în aceste regiuni vor varia între 33 și 37 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 18 și 20 de grade.
În ziua de luni, 7 iulie, situația de la Cluj va rămâne similară. Totuși, în sudul țării, avertizarea de Cod Roșu se va extinde în multe județe.
În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și în municipiul București, se preconizează temperaturi maxime între 38 și 41 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime vor oscila între 21 și 24 de grade, ceea ce va crea condiții de noapte tropicală.