Miercuri, 30 iulie 2025, hidrologii au emis o atenționare de tip COD GALBEN pentru riscuri de viituri rapide și inundații în județul Cluj, valabilă între orele 12:00 și 24:00.
În această perioadă, se așteaptă scurgeri semnificative pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, ceea ce poate provoca inundații locale. De asemenea, există riscul creșterii debitelor și nivelurilor pe anumite cursuri de apă din bazinele hidrografice afectate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
„În intervalul 30.07.2025, ora 12:00 – 30.07.2025, ora 24:00, vor fi afectate râurile din bazinele hidrografice Someșul Mare, Arieș și Târnava Mare, precum și afluenții Bistriței în județele menționate”, au anunțat reprezentanții Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
Autoritățile îndeamnă populația din zonele afectate să urmărească informațiile oficiale și să evite traversarea cursurilor de apă prin vaduri sau poduri improvizate. De asemenea, este important să nu desfășoare activități în apropierea râurilor vizate de avertizări și să respecte recomandările autorităților locale și comitetelor pentru situații de urgență.
Hidrologii recomandă, de asemenea, ca persoanele din zonele expuse riscurilor de inundații să ia măsuri de protecție pentru bunurile lor și să se pregătească pentru posibile evacuări preventive, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice. Prognoza hidrologică va fi actualizată în funcție de situația actuală.