Reșița – Recent, Primăria a demarat procedura de licitație pentru realizarea lucrărilor la noul parc din zona Triaj, parte a Programului Regional Vest 2021-2027.
Proiectul, care a fost inițiat în primăvara anului 2024, a fost precedat de semnarea unui contract cu SC Atelier „Foaie Verde” SRL pentru realizarea Studiului de fezabilitate. Acum, a fost lansată licitația pe SEAP, iar ofertele pentru contractul estimat la 7,65 milioane lei, provenind din fonduri europene, pot fi trimise până pe 5 august.
Noul parc va fi amplasat lângă terenul rezervat viitorului Spital Județean, sala de evenimente, căile ferate uzinale ale Artrom Steel Tubes și râul Bârzava. Conform proiectului, acesta se va întinde pe 19.935 mp și va include zone plantate cu specii de arbori și arbuști, precum și spații deschise pentru activități recreative.
Parcul va fi structurat în două zone principale: una activă, dedicată socializării și distracției, care va cuprinde piațete, locuri de joacă și o poiană multifuncțională, și o zonă pasivă, destinată relaxării și contemplării naturii, cu masive de arbori și poieni înflorite.
Lucrările sunt planificate să dureze 18 luni și sunt finanțate prin Programul Regional Vest 2021-2027, același program care susține și proiectele de infrastructură din Reșița. Alte lucrări de conectare între nucleele urbane Govândari și Centrul Civic au început în iunie și se estimează că vor dura 23 de luni. Este posibil ca ambele proiecte să fie finalizate aproape simultan, în așa fel încât să fie inaugurate cu ocazia Zilelor Reșiței din 2027.