RAMNA – Moara din satul Valeapai, un obiectiv important pentru patrimoniul Banatului Montan, va intra într-un amplu proces de reabilitare. Lucrările vor debuta pe 9 noiembrie, având ca primă etapă refacerea acoperișului.
Proiectul inițiat de Asociația Acasă în Banat își propune transformarea clădirii într-un muzeu viu, dedicat tradiției morăritului din Banat. Vizitatorii vor avea ocazia să învețe despre procesul prin care grânele devin făină și apoi pâine.
Clădirea a suferit deteriorări semnificative din cauza furturilor, iar acoperișul prezintă deficiențe grave, amenințând stabilitatea construcției. Deși s-au realizat intervenții anterioare, acestea nu au fost suficiente, motiv pentru care Asociația a decis, în urma consultărilor cu experți, să înceapă lucrări extinse și urgente. Suprafața acoperișului care necesită reparații este de aproximativ 500 de metri pătrați, iar echipa de meșteri va asigura desfășurarea lucrărilor.
Asociația Acasă în Banat face apel la comunitate pentru a obține materiale de construcții esențiale. Orice donație financiară, indiferent de sumă, este binevenită, iar proiectul are nevoie și de voluntari pentru a ajuta la pregătirea mesei acestora, atât înainte, cât și pe parcursul lucrărilor, începând cu 9 noiembrie.
Donațiile pot fi făcute în conturile: Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801; Revolut: 074891809. „Fiecare ajutor este valoros, deoarece dorim ca moara să-și reia activitatea și să producă din nou pâine proaspătă!”, este mesajul Asociației Acasă în Banat.







