În Caransebeș, două blocuri vor beneficia de o renovare energetică semnificativă, după ce primarul Felix Borcean a semnat un contract de finanțare cu ADR Vest. Proiectul, intitulat „EFICIENTIZARE ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE DIN MUNICIPIUL CARANSEBEȘ – str. Aleea Trandafirilor bl.1 și bl. 2”, vizează blocurile situate în cartierul Țiglărie.
Lucrările vor include izolarea termică a fațadelor, acoperișurilor și planșeelor, instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișuri pentru a asigura energie electrică pentru iluminatul comun, precum și înlocuirea corpurilor de iluminat cu soluții LED eficiente. De asemenea, se va facilita accesul persoanelor cu dizabilități.
Primarul a subliniat că acest proiect reprezintă doar începutul unei serii de investiții menite să îmbunătățească eficiența energetică a mai multor blocuri din oraș. El a exprimat speranța că lucrările vor derula fără a afecta semnificativ locatarii, care vor beneficia de costuri reduse la energia consumată și de un aspect vizual îmbunătățit al clădirilor.
Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 7.084.548,76 lei, iar termenul de finalizare este estimat la 18 luni.









