CARAȘ-SEVERIN – În minivacanța de Rusalii, peste 280 de polițiști au acționat, în medie, zilnic, pentru a asigura ordinea și liniștea publică, precum și pentru a preveni faptele antisociale și accidentele rutiere.
În cele trei zile, polițiștii au intervenit la 194 de solicitări din partea cetățenilor, dintre care 156 au fost sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, agenții au aplicat 916 sancțiuni contravenționale, totalizând aproximativ 346.000 de lei.
În ceea ce privește abaterile constatate pe drumurile publice, au fost reținute 36 de permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea vitezei legale și 3 pentru conducerea sub influența alcoolului. Totodată, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.
În această perioadă, au fost sesizate 44 de fapte de natură penală, 14 dintre acestea fiind infracțiuni contra persoanei, 6 infracțiuni contra patrimoniului și 18 infracțiuni la regimul rutier. Polițiștii au surprins în flagrant delict 10 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Polițiștii din Caraș-Severin asigură comunitatea că vor continua activitățile specifice pentru menținerea siguranței publice.