REȘIȚA - Subiectele la Limba și literatura română din prima zi a examenului de Bacalaureat s-au dovedit a fi o adevărată piatră de încercare pentru doi elevi de la un liceu din Caransebeș, aceștia fiind eliminați pentru tentativă de fraudă!
Pe 10 iunie 2025, emoțiile au fost mari pentru absolvenții de liceu din întreaga țară, care au susținut prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2025, cea la Limba și literatura română. Candidații au intrat în sălile de examen începând cu ora 8:00, iar la ora 9:00 au primit broșurile cu subiectele. Timpul alocat a fost de trei ore, iar primii elevi au putut ieși din săli începând cu ora 10:30!
Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, pentru această probă s-au înscris 1110 candidați, dintre care 1076 au fost prezenți, iar 2 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Elevii provin de la Liceul Tehnologic „Dacia”, incidentul având loc la centrul de examen organizat la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș.
Referitor la subiectele din această sesiune, varianta extrasă pentru profilele Real și Tehnologic a fost cea cu numărul 7. La primul subiect, textul suport a fost din „Părintele Geticei”, aparținând lui Grigore Băjenaru. La subiectul al II-lea, candidații au avut de comentat rolul notațiilor autorului pe un text dramatic de G.M. Zamfirescu, „Domnișoara Nastasia”. Asemenea anilor precedenți, la subiectul al III-lea, absolvenții au redactat un eseu de cel puțin 400 de cuvinte, în care au prezentat particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat din operele lui Ioan Slavici sau Ion Creangă, incluzând caracterizarea unui personaj din basmul cult „Povestea lui Harap Alb” sau nuvela „Moara cu noroc”.
În zilele următoare, pe 11 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – iar vineri, 13 iunie, se va susține proba la alegere a profilului și specializării.
„A fost mai ușor decât mă așteptam” – reacții la cald de la candidați
Majoritatea elevilor cu care am discutat la ieșirea din examen au afirmat că subiectele li s-au părut accesibile și că au fost „mai blânde” decât se așteptau. „M-am bucurat când am văzut Harap Alb la alegere. Am studiat pe textul ăsta, a fost ok, chiar dacă am avut emoții la început”, a declarat o elevă. O altă fată a spus că „sincer, mă așteptam la ceva mai complicat. Subiectul II a fost un pic mai neobișnuit, cu piesa de teatru, dar am scris ce am știut.” Un tânăr încrezător a adăugat: „A fost mai ușor decât mă gândeam. Am ales Moara cu noroc, pentru că știam mai bine personajele și relațiile dintre ele. Sper să iau peste 8.”
Rezultatele la probele scrise se vor afișa pe 20 iunie, până la ora 12:00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14:00-18:00. Rezultatele finale se vor publica pe 30 iunie. În acest an, examenul maturității aduce o premieră: elevii își pot consulta lucrările corectate înainte de depunerea contestațiilor.