BĂILE HERCULANE – Între 2 și 4 octombrie, Inspectoratul General de Aviație a mobilizat trei elicoptere Black Hawk, inclusiv unul din programul rescEU, care au efectuat un total de 205 aruncări cu apă din lacul Prisaca pentru a combate incendiul de pe Domogled.
„Misiunile aeriene sunt adaptate constant în funcție de evoluția incendiului, direcția vântului și condițiile de siguranță pentru zboruri. În această perioadă, peste 120 de persoane din diverse structuri, inclusiv IGSU, IGAV, Jandarmeria Caraș-Severin și Salvamont Caraș-Severin, au fost implicate în operațiunile de intervenție terestră”, se menționează în raportul IGAV.
Zona afectată este caracterizată de un relief greu accesibil, cu pante abrupte, ceea ce complică operațiunile echipelor terestre. Accesul la focare se face pe jos, adesea în condiții dificile, ceea ce prelungește timpul de intervenție și intensifică efortul fizic al personalului. Echipele folosesc pompe manuale, autospeciale și unelte specifice pentru a limita propagarea incendiului și a stinge focarele active.
Pe parcursul zilei de luni, trei elicoptere IGAV și peste 130 de intervenții continuă să acționeze pentru a controla incendiul, adaptându-se la evoluția condițiilor de teren și meteorologice.









