CARAȘ-SEVERIN – Pe 4 august, Luisa Lagos Guillen și Tabita Mihuț, ambele de 16 ani, vor porni într-o expediție impresionantă pe bicicletă, parcurgând întregul traseu Via Transilvanica, ce se întinde pe 1.400 km de la Drobeta-Turnu Severin la Putna, în decurs de 30 de zile.
Sub numele de „Aventuri pe 2 roți”, cele două tinere vor traversa patru regiuni istorice și numeroase sate, având ca obiectiv să inspire tinerii să exploreze România și să creadă în visele lor. Ele vor fi asistate de un ciclist adult, care le va oferi suport tehnic și logistic pe parcursul traseului. „Ne dorim să simțim România în toată splendoarea ei, să ascultăm, să învățăm și să arătăm că, indiferent de vârstă, poți să îți urmezi visul.”, afirmă Luisa și Tabita.
Luisa, din Oțelu Roșu, este pasionată de ciclism și activități comunitare, organizând tabere și ture pentru tineri, în timp ce Tabita, din Marga, are o dragoste profundă pentru natură și sporturi de aventură.
Inițiativa „Aventuri pe 2 roți” are susținerea RO Bike Valley, Decathlon România și Fundația Comunitară Timișoara, promovând mobilitatea activă și implicarea tinerilor. Alin Ușeriu, fondatorul Via Transilvanica, își exprimă entuziasmul pentru acest proiect: „Este evident că drumul trebuie să fie plin de tineri care să contribuie la promovarea Via Transilvanica pe bicicletă.”
Cei interesați să sprijine această aventură pot face donații în conturile: cont în lei: RO27BTRLRONCRT0CY5771701; cont în euro: RO71BTRLEURCRT0CY5771701, titular: Guillen Lagos Luisa.
Pe rețelele sociale, „Aventuri pe 2 roți” va împărtăși zilnic momente din călătorie, cu povești și imagini din inima României. Această călătorie este un simbol al curajului, naturii și autenticitații în România contemporană. Alătură-te lor, chiar și cu gândul!