CARAȘ-SEVERIN – Recent, Palatul administrativ județean a fost gazda unei delegații austriace, condusă de Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadorul Austriei în România.
Printre membrii delegației s-au numărat Bernhard Faustenhammer, responsabil pentru cetățenii austrieci din străinătate, Vera Ben Bouzid, directorul Forumului Cultural Austriac, Georg Bardeau, consulul onorific al Austriei la Timișoara, și conf.univ.dr. Cristian Chioncel, vicepreședintele Filialei Caraș-Severin a Forumului Democratic al Germanilor din România.
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a subliniat importanța întâlnirii, evidențiind oportunitățile de investiții din Banatul Montan, atât în domeniul turismului, cât și în cel industrial. El a menționat avantajele strategice ale județului, cum ar fi poziția sa la granița vestică a României și investițiile în infrastructura de transport.
Ambasadorul Austriei a arătat un interes deosebit pentru regiune, recunoscând diversitatea comunităților etnice și religioase care coabitează aici. Hurduzeu și-a exprimat speranța că această colaborare diplomatică va aduce beneficii pentru locuitorii din Caraș-Severin.
Printre subiectele discutate s-a numărat și revitalizarea stațiunii Băile Herculane, un proiect comun al administrației locale și centrale pentru a readuce strălucirea acestei destinații.
Este important de menționat că în Banat își desfășoară activitatea aproximativ 200 de companii cu capital austriac, activitate ce include și domenii precum agricultura și energia regenerabilă.
Cu ocazia întâlnirii, Hurduzeu i-a oferit ambasadorului un album filatelic intitulat „Banatul Montan“, care prezintă cele mai frumoase locuri din județ, alături de mostre de piatră naturală și roci ornamentale specifice zonei.









