Caravana gastroenterologiei aduce expertiza medicală în Reșița

Caravana Gastroenterologiei Românești a debutat în Reșița, aducând specialiști mai aproape de medicii locali.

Caravana gastroenterologiei aduce expertiza medicală în Reșița
Foto: Pexels / Daniil Kondrashin

REȘIȚA – Pe 22 octombrie, municipiul a fost gazda primei ediții a Caravanei Gastroenterologiei Românești, un proiect al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH). Scopul acestui eveniment este de a facilita accesul medicilor din orașele mai puțin frecventate la specialiști în domeniu.

La deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. Dan Gheonea, președintele SRGH, a subliniat importanța organizării acestor întâlniri în localitățile care nu beneficiază de frecvente manifestări științifice. „Ne dorim să fim în mijlocul dumneavoastră și să întărim colaborarea dintre gastroenterologi, medicii de familie, interniști și chirurgi”, a declarat acesta.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, dr. Cristian Toader, a apreciat inițiativa ca pe o oportunitate de dezvoltare a specialității gastroenterologice la nivel local. „Suntem un spital în care această specialitate este în creștere, fiind asigurată de doi medici, eu și dr. Radu Cotrău”, a afirmat Toader, adăugând că pentru extinderea secției de gastroenterologie sunt necesare mai mulți specialiști, spații adecvate și echipamente corespunzătoare.

„Avem nevoie de gastroenterologi care să dorească să vină să lucreze aici, de spațiu, de dotare și de capacitate de diagnostic”, a concluzionat managerul spitalului.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.8093 lei

1 EUR5.3495 lei

1 GBP6.3909 lei

1 USD4.7770 lei

Curs BNR valabil 23 octombrie 2026