Praxisul legării picioarelor, cunoscut și sub numele de „picioare lotus”, își are originile în timpul dinastiei Song, între secolele X și XIII, și a căpătat popularitate în perioada dinastiilor Ming și Qing. Această tradiție a fost inițial adoptată de elitele sociale, inspirată de dansatoarele de curte care își modificau picioarele pentru a obține un aspect delicat.
Cu timpul, legarea picioarelor a devenit un simbol al statutului social și a frumuseții feminine, fiind asociată cu idealurile confucianiste care promovau obediența și limitarea rolului femeilor în societate. Femeile cu picioare legate erau considerate mai atractive pe piața căsătoriei, odată ce picioarele mici erau percepute ca un semn al rafinamentului.
Procesul de legare a picioarelor era extrem de dureros și începea de obicei la o vârstă fragedă, între 4 și 9 ani. Etapele includ:
- Ruperea oaselor: Degetele mici erau îndoite sub talpă, ceea ce ducea la fracturi.
- Înfășurarea strânsă: Picioarele erau bandajate cu fâșii de pânză, strânse progresiv pentru a menține forma deformată.
- Îngrijirea constantă: Fetele suportau dureri intense și erau predispuse la infecții din cauza circulației slabe.
Obiectivul era obținerea unui picior de 7-10 cm, cunoscut sub numele de „lotus de aur”. Femeile se deplasau cu dificultate, adesea având nevoie de suport pentru a se menține în picioare, ceea ce le întărea imaginea de fragilitate.
Picioarele legate nu erau doar o chestiune estetică, ci reflectau normele sociale și de gen ale acelei perioade. Familiile care își permiteau această practică demonstraseră că nu aveau nevoie de forța de muncă a fiicelor lor. De asemenea, picioarele mici erau considerate atractive, iar pantofii special concepuți pentru acestea simbolizau feminitatea.
De-a lungul timpului, legarea picioarelor a fost subiect de controversă, unii intelectuali din perioada Qing denunțând-o ca fiind o formă de cruzime. Cu toate acestea, schimbările semnificative au avut loc abia în secolul XX, când influențele occidentale și mișcările de reformă din China au condamnat această practică.
Consecințele legării picioarelor au fost devastatoare, incluzând deformări permanente, infecții frecvente și probleme de mobilitate. Impactul psihologic al durerii constante și al izolării sociale a afectat profund sănătatea multor femei.
La sfârșitul secolului XIX, guvernul Republicii China a interzis oficial legarea picioarelor în 1912, însă tradiția a continuat în zonele rurale până la mijlocul secolului XX. Astăzi, ultimele supraviețuitoare ale acestei practici reprezintă mărturii ale unei epoci trecute.
