Maratonul de la Olimpiada din 1904, desfășurat la Saint Louis, este considerat un episod tragic și grotesc în istoria sportului. Această competiție a avut loc pe un traseu de peste 40 de kilometri, caracterizat prin drumuri neasfaltate și condiții extrem de dificile, cu temperaturi ce depășeau 32 de grade Celsius. Pe parcursul cursei, alergătorii s-au confruntat cu nori de praf ridicați de vehiculele oficiale și chiar de un tren care circula în apropiere.
Organizatorii au decis să ofere doar un singur punct de hidratare, având convingerea greșită că apa în exces ar încetini alergătorii. Această decizie s-a dovedit a fi fatală pentru mulți dintre concurenți.
Primul care a ajuns la linia de sosire a fost Fred Lorz, un american care a fost inițial aplaudat și onorat, dar s-a dovedit că a alergat doar primii 16 kilometri înainte de a continua cursa cu ajutorul unei mașini. Trișarea sa a fost descoperită rapid, ceea ce a dus la descalificarea sa permanentă din competiții.
În cele din urmă, câștigătorul oficial a fost Thomas Hicks, un alt alergător american care a fost ajutat să termine cursa după ce a fost supus unui tratament extrem de periculos. Antrenorul său i-a administrat un cocktail de stricnină, coniac și ouă crude, ceea ce l-a făcut să fie într-o stare extrem de gravă. Medicii au intervenit la timp pentru a-i salva viața, dar Hicks a ajuns la linia de sosire într-o stare deplorabilă.
Din cei 32 de alergători, doar 14 au reușit să finalizeze cursa. Unul dintre concurenți, cubanezul Félix Carvajal, a alergat în pantofi tăiați și s-a oprit să mănânce mere, ceea ce i-a provocat dureri abdominale severe. Un alt alergător din Africa de Sud a fost atacat de câini sălbatici, pierzând timp prețios în încercarea de a se îndepărta de ei.
Maratonul din 1904 rămâne un exemplu de organizare deficitară și de comportament scandalos, aducând o pată de rușine asupra istoriei olimpice.
