În lucrarea sa „Maria Antoaneta”, Stefan Zweig oferă o analiză detaliată a vieții reginei Franței, aducând în prim-plan nu doar faptele istorice, ci și complexitatea psihologică a acestei figuri istorice. Publicată inițial în 1932, cartea reinterpretează imaginea Mariei Antoaneta, depășind stereotipurile adesea întâlnite în istorie.
Maria Antoaneta, născută în 1755, a fost căsătorită cu Ludovic al XVI-lea în 1770, având scopul de a întări alianța dintre Franța și Austria. Cu toate acestea, ea a devenit rapid simbolul exceselor regale, fiind asociată cu petreceri extravagante și scandaluri, precum cel al colierului din 1785. Această percepție a fost alimentată de propaganda revoluționară, care a transformat-o într-o caricatură a „reginei cheltuitoare”.
Zweig o prezintă pe Maria Antoaneta ca pe o tânără vulnerabilă, prinsă între datoriile regalității și dorințele personale. Autorul folosește surse autentice, inclusiv scrisori și jurnale, pentru a contura evoluția sa de la o străină disprețuită la o mamă devotată, subliniind gesturile ei umane în fața tragediei personale și politice. Executarea sa în 1793 marchează un moment dramatic, transformând-o într-o figură tragică, care se confruntă cu ostilitatea mulțimii și cu trădarea celor apropiați.
Stilul narativ al lui Zweig îmbină faptele istorice cu o profundă empatie, evitând judecățile simpliste și arătând cum contextul social și politic a influențat destinul reginei. „Maria Antoaneta” rămâne o lectură esențială pentru cei care doresc să înțeleagă Revoluția Franceză dintr-o perspectivă umană, fiind tradusă cu succes în română, inclusiv în ediția de la Humanitas.
