Anița Nandriș-Cudla, o femeie din Bucovina, a trăit o experiență devastatoare în timpul deportărilor din 1941. La 33 de ani, cu trei copii mici, a fost ridicată din casa ei și transportată în Siberia, împreună cu familia. Cartea sa, intitulată „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, a fost dictată în anii '90 și publicată postum în 1991, oferind o mărturie rară din perspectiva unei femei deportate din această regiune.
În paginile cărții, Anița povestește cu sinceritate despre suferințele îndurate: foamea extremă care îi determina pe copii să mănânce iarbă, gerul care îngheța lacrimile, muncile istovitoare în taiga și pierderile tragice din familia ei. Cu toate acestea, ea reușește să rămână dignă și umană, educându-și copiii să nu cedeze în fața urii și să își păstreze credința.
Stilul ei de scriere este unul direct, fără ornamentații literare, ceea ce face ca relatarea să fie și mai emoționantă. Cartea se dovedește a fi o lectură dureroasă, dar profundă, având puterea de a lăsa cititorul fără cuvinte. Întoarcerea acasă după 20 de ani nu aduce alinare, ci doar tristețea de a găsi totul schimbat.
Anița Nandriș-Cudla aduce în prim-plan o poveste care reprezintă vocea multora dintre cei care nu au avut ocazia să își spună experiențele. „20 de ani în Siberia” rămâne o lucrare esențială a literaturii române despre deportări, demonstrând forța umană de a supraviețui și de a-i învăța pe cei dragi despre iubire și credință, chiar și în cele mai întunecate vremuri.
